În tot acest timp, mediatorul Gregorio Tudela, profesor de drept al muncii, acceptat ca atare de sindicate şi conducerea Iberia deopotrivă, ar putea să-şi prezinte zilele acestea decizia arbitrală - o propunere de conciliere între părţi, prezentată pe baza discuţiilor avute şi punctelor de vedere obţinute de la toate părţile implicate în acest conflict.
Liniile aeriene spaniole Iberia au anunţat că de luni, prima zi a grevei, şi până vineri vor fi anulate în total 1.281 de zboruri. Luni, mii de angajaţi ai companiei aeriene spaniole s-au adunat în terminalul T4 din aeroportul madrilen Barajas. În plus, în această a doua săptămână de grevă, sindicatul piloţilor - SEPLA - a anunţat că s-a alăturat protestelor.




