Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 2.033 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 48 de persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 426 de pacienţi cu COVID-19, numărul lor fiind în creştere. În spital sunt internaţi 101 copii infectaţi cu noul coronavirus, şasei dintre ei fiind la ATI. Bucureştiul şi cinci judeţe au rata de infectare 1 sau peste 1.
Până astăzi, 34.762 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 06.09.2021 (10:00) – 07.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 48 de decese (25 bărbați și 23 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Ialomița, Mureș, Olt, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 48 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 de ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 la categoria de vârstă peste 80 ani.





