Peste 22.200 de întreprinderi mici şi mijlocii au depus aplicaţii în cadrul măsurii 2 “Granturi pentru capital de lucru” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19.
Anunţul a fost făcut, miercuri seară, în şedinţa de Guvern, de către ministru economiei, Virgil Popescu.
”Astăzi, la ora 8 (miercuri, ora 20:00, termenul limită de depunere a aplicaţiilor – nr..), s-a închis apelul de capital de lucru pentru IMM-uri. Au fost 22.226 de aplicaţii. Practic, este cu mult supraînscrisă suma de 350 de milioane de euro care a fost alocată iniţial. Estimăm că în 350 de milioane de euro ar intra, aşa, estimativ, luând în calcul şi că ar putea exista şi aplicaţii neeligibile, până la numărul 5.000, cam aşa”, a declarat ministrul Economiei.
În acest context, premierul Ludovic Orban a avansat ideea unei suplimentări a bugetului pentru această măsură, iar ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a confirmat că este posibilă suplimentarea cu aproximativ jumătate de miliard de euro.


