Punctul maxim a fost atins în dimineaţa zilei de sâmbătă, când circa 2.000 de persoane au format un rând de aproape 600 metri, în jurul orei 10.30, aşteptând să ajungă la racla cu moaştele sfinte. Pelerinii ajunşi vineri seară la Iaşi au avut cel mai mult timp de aşteptat deoarece moaştele au fost scoase din Catedrala Mitropolitană sâmbătă dimineaţă.
Potrivit căpitanului Mihai Cojocariu, duminică, la ora 16.00, câteva sute de persoane formau rândul la Sfânta Parascheva, iar timpul de aşteptare în cazul fiecărui pelerin se ridica la 50 de minute.
Până în prezent au fost înregistrate doar câteva cazuri izolate de persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale, în special din cauza oboselii şi a alimentaţiei necorespunzătoare, conform precizărilor medicilor.
Începând cu ziua de luni, pelerinii vor avea ocazia să se închine şi la moaştele Sfântului Vasile cel Mare, care vor fi depuse alături de moaştele Sfintei Parascheva.





