Autoritatea Vamală Română (AVR) a transmis, miercuri, printr-un comunicat, că inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud - Direcţia Regională Vamală Bucureşti, au reţinut în cadrul efectuării controlului fizic 4.251 bucăţi maşinuţe cu radiocomandă susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcilor “Jeep, Volvo, Range Rover, Mercedes şi Bmw’’, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală pentru mărcile respective.
Sursa citată a precizat că bunurile au fost descoperite în trei containere sosite din China aparţinând unor societăţi comerciale cu sediul în Ucraina.


