Perioada de desfăşurare a programului 'Litoralul pentru toţi' va fi de o lună şi jumătate, data finală fiind estimată pentru 15 octombrie a.c.
Potrivit FPTR, biletele au fost puse în vânzare în agenţiile de turism, iar în ofertă s-au înscris 40 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie un numâr de aproximativ 6.500 locuri pe serie, echivalentul a 40.000 de turişti cazaţi.
Turiştii care achiziţionează un sejur prin intermediul programului 'Litoralul pentru toţi' vor beneficia de un Voucher de atracţii Litoral, oferit de către Consiliul Judeţean Constanta, şi care
asigură o intrare gratuită la unul dintre următoarele obiective turistice din Constanţa: Muzeul de Istorie şi Arheologie, Muzeul de Artă Populară sau Acvariul.
În ceea ce priveşte tarifele practicate în cele şase serii ale programului social, acestea sunt cuprinse între 179 de lei/persoană la un hotel de o stea (numai cazare), şi 549 lei/persoană la un hotel de 5 stele, cu mic dejun inclus. În toate variantele de cazare, sejurul este de şase nopţi. Citeşte mai mult pe www.agerpres.ro
Peste 40 de hoteluri de pe litoral, înscrise în programul 'Litoralul pentru toţi'
Publicat la 21.08.2011, 12:02:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
