Reprezentanţii Dacia se vor întâlni mâine cu ministrul Mediului Nicolae Nemirschi pentru discuţii referitoare modul de calcul al taxei auto. Ministrul a anuţat că taxa va fi din nou modificată, după ce Comisia Europeană a atenţionat România că triplarea taxei auto, decisă de cabinetul Tăriceanu, încalcă legislaţia comunitară. Un memorandum asupra noii variante a taxei ar urma să fie supus dezbaterii în şedinţa de Guvern de vineri, potrivit ministrului.
Vicepreşedintele Dacia, Constantin Stroe este convins că piaţa auto îşi va reveni după clarificarea valorii taxei de poluare.
"Într-un fel sau altul trebuie clarificată. Se menţine taxa de la 15 decembrie 2008, se schimbă, se corectează, dar trebuie făcută pentru că altfel s-a indus un fenomen de aşteptare în clientelă, încât niciunul nu mai vindem acum. Cei cu maşini second-hand ţin stocurile pentru că oamenii aştepată să vadă ce se întâmplă în declaraţai de schimbare a taxei, noi cei cu producţia de maşini noi la care se mai adaugă şi Ford de anul acesta, întâlnim un blocaj în piaţă, piaţă îngheţată ca gerul bobotezii. Şi atunci ceva trebuie să se întâmple. Ce? Clarificarea", a declarat Constantin Stroe, vicepreşedinte Dacia.
La rândul său, directorul general al Dacia, Fracois Fourmont, speră ca Guvernul să nu revină la formula valabilă înainte de 15 decembrie 2008.

