Peste 3,3 milioane de turişti au înnoptat în primele opt luni ale acestui an în România. Turiştii străini au reprezentat, potrivit Institutului Naţional de Statistică, numai 14 la sută din totalul sosirilor. Creşterea turismului extern a înregistrat o evoluţie spectaculoasă, de peste 22 la sută, până la nivelul de 1,4 milioane de turişti. Cea mai mare parte a acestora a ieşit din ţară cu autoturismul sau autocarul.
Şi numărul înnoptărilor a crescut per total, dar într-un ritm mai redus, ceea ce sugerează că turişii petrec mai puţin timp în unităţile de cazare. În primele opt luni ale anului, România a găzduit 4,8 milioane de turişti, cu peste 12 la sută mai mulţi decât faţă de perioada similară cele din perioada ianuarie-august 2007. Peste trei sferturi din vizitatori au fost români.
Numărul vizitatorilor străini în România s-a ridicat la aproape 5 milioane, în creştere cu 25,8 la sută faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent. Majoritatea vizitatorilor străini provine din Uniunea Europeană, în proporţie de peste 60 de procente din totalul sosirilor în România. Numărul turiştilor români care au călătorit în străinătate a depăşit 7 milioane două sute de mii în primele opt luni ale anului, în creştere cu aproape un sfert comparativ cu perioada corespunzătoare din 2006.
Peste 7 milioane de români au preferat să călătorească în străinătate anul acesta
Publicat la 04.10.2007, 08:41:42
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
