Cei mai mulţi turişti au venit anul trecut din Germania (2,46 milioane), Marea Britanie (2,09 milioane), Franţa (1,46 milioane), Rusia (1,25 milioane), Italia (1,2 milioane), Turcia (977.000) şi SUA (591.853). De asemenea, a crescut numărul vizitatorilor străini din Suedia, Norvegia, Israel şi Canada. Cel mai semnificativ avans procentual al numărului de turişti s-a înregistrat în cazul Bulgariei (151%), Braziliei (90,9%), Coreei de Sud (83,2%) şi Chinei (67,7%).
Şi veniturile din turism au urcat anul trecut cu 10,6%, la nivelul record de 13,44 miliarde de euro.
În 2013, numărul turiştilor străini care au vizitat Grecia a urcat cu 15,5%, până la cifra record de 17,9 milioane.
Şeful Asociaţiei Companiilor de Turism din Grecia (SETE), Andreas Andreadis, a estimat recent că până în 2021 în turism ar putea fi investite capitaluri private în valoare de peste 20 de miliarde de euro, însă pentru ca acest lucru să se întâmple Guvernul grec trebuie să îşi respecte promisiunea de a aloca 500 milioane de euro pentru sectorul turistic în următorii şase ani, pentru modernizarea şi crearea de noi infrastructuri turistice.


