Peste două treimi din români vor să investească în locuinţele lor în 2008-2009
Publicat la 10.09.2008, 10:28:47
Aproape 80% din locuitorii de la oraşe au de gând să îşi îmbunătăţească în următorii 2 ani condiţiile de locuit. 15% din români intenţionează să îşi construiască o casă, aproape un sfert să o repare pe cea existentă, iar 40% se gândesc la introducerea de noi dotări. Potrivit studiului realizat de IRSOP Market Research&Consulting pentru BCR Banca pentru Locuinţe 13% din respondenţi plănuiesc să îşi cumpere o casă nouă, iar 10% să achiziţioneze un teren.
Pentru stabilirea potenţialilor clienţi ai produselor de economisire-creditare oferite de băncile pentru locuinţe, a fost luată în calcul populaţia urbană cu vârste cuprinse între 20 şi 55 de ani, care reprezintă aproape 7 milioane de persoane. Din acest total, o treime susţine că este foarte sau destul de interesată să folosească sistemul de economisire-creditare, în vreme ce un sfert din cei chestionaţi spun că este posibil.
Potrivit IRSOP, piaţa potenţială a băncilor pentru locuinţe este de 600.000 de persoane, adică de circa 9% din totalul populaţiei luate în calcul. Principalele avantaje identificate de respondenţi sunt dobânda fixă, posibilitatea de a te retrage dacă nu mai doreşti să economiseşti, cât şi posibilitatea de a obţine un împrumut înainte de a strânge 40-50% din sumă. Clientul mediu ar putea economisi lunar 61 de euro şi tot atât ar putea plăti pentru o rată. În acest ritm, el şi-ar putea rambursa datoria în 5 ani.
În perioada 2006-2008, cererea pentru produsele de economisire-creditare a crescut constant. Dacă în urmă cu 2 ani 20% din respondenţi spuneau că au de gând să ia bani de la bancă în următoarele 12 luni în scopuri imobiliare, în 2007 numărul lor a urcat la 25%. Potrivit NewsIn, pentru 2008, numărul celor interesaţi să încheie un contrat în decurs de un an este estimat la 30%.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. BET se apropie de 50% creștere în acest an
Piețe financiare
Curs BNR valabil 20 august 2026: 1 euro = 5.2452 lei. Leul pierde ușor teren
Piețe financiare
Curs euro marți: 5.2442 lei. Transgaz a pierdut 1.60% pe BVB

Piețe financiare
Bursa a reintrat timid pe creștere. O veste bună pentru investitori
Piețe financiare
