Peste 1,8 milioane de persoane au aderat până în prezent la un fond de pensii private obligatorii, care reprezintă peste jumătate din numărul total de participanţi, a declarat preşedintele arbitrului pensiilor private, Mircea Oancea.
Oancea a precizat că numărul persoanelor care figurează la două sau mai multe fonduri s-a dublat faţă de a doua raportare însă acest fenomen era de aşteptat, iar Comisia a luat măsura de a valida actele de aderare pentru a elimina riscul ca numărul dublurilor să fie foarte mare.
Sursa: NewsIn
Peste jumătate din participanţi au semnat deja pentru un fond de pensii obligatorii
Publicat la 09.11.2007, 11:44:30
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
Geamuri termopan: cât economisești după schimbarea ferestrelor

Actualitate
BNR: Euro a urcat pe un nou palier, iar inflația va crește din nou până la sfârșitul anului

Actualitate
