Peste jumătate dintre companiile listate pe BVB au închis primul trimestru cu profituri în creştere
Publicat la 16.05.2008, 10:26:02
Dintre cele 43 de societăţi luate în calcul, 25 au închis primele trei luni cu o creştere a profiturilor, 8 au terminat pe pierdere şi 10 au înregistrat o scădere a câştigurilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Rezultatele arată că patru dintre acestea au trecut în primul trimestru de pe pierdere pe profit. A fost cazul Azomureş, Amonil, Mechel Târgovişte sau Altur însă locul lor a fost luat de Oltchim, Turism Felix şi Policolor. În acest fel suma pierderilor a rămas în mare parte aceeaşi, în jurul a 53 de milioane de lei, peste 34 de milioane venind dinspre Rompetrol Rafinare pe fondul scăderii marjelor de rafinare ca urmare a cresterii pretului petrolului.
Statisticile generale indică faptul că profitul cumulat al celor 43 de de societăţi luate în calcul s-a dublat faţă de trimestrul întâi din 2007 de la 834 de milioane de lei la peste 1,7 miliarde de lei.
Cel mai important susţinător al rezultatului cumulat a fost Petrom. Scumpirea ţiţeiului a ajutat financiar compania care a raportat o creştere a câştigului cu 156% la 977 de milioane de lei. O pondere importantă au avut-o şi câştigurile în creştere anunţate de BRD care au adus un plus substanţial de aproape 260 de milioane de lei, Azomureş care a contribuit cu 55 de milioane de lei dar şi Transelectrica, cu o creştere de 40 de milioane de lei. În acest clasament nu a fost inclusă Erste Bank.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
