În emisiunea Money Talk, Petre Roman a menţionat că şi privatizarea resurselor sau a produselor finite a fost un pas nejustificat, indiferent de politica guvernamentală. El a dat exemplul cimentului produs în România, al cărui preţ era mai mare în ţara noastră decât în străinătate. Acest lucru nu poate fi posibil decât dacă permite legea, ceea ce este şi cazul României.
În acest moment în România nu se cercetează privatizările făcute la preţuri mici. Ar trebui să fie cercetată cel puţin respectarea clauzelor din contractele de privatizare, pentru ca să se răscumpere apoi activele în conformitate activul respectiv. Petre Roman a dat exemplul rafinăriei de la Piteşti: "Dacă se închide rafinăria de la Piteşti, pentru că nu se respectă investiţiile de ecologizare care erau prevăzute, nu plăteşte nimeni pentru asta, datorită legilor din România", a spus el.
"Hoţie sub ocrotirea legii". Este numele unei celebre nuvele scrisă în anii '30, dar şi ceea ce s-a petrecut şi încă se petrece în România, în foarte multe domenii. Fostul prim-ministru al României a spus că în ţara noastră majoritatea legilor au excepţii, care le permit companiilor şi nu numai să "jefuiască" legal.
Petre Roman: Majoritatea privatizărilor urmate de lichidarea societăţilor au fost de fapt nişte jafuri
Publicat la 02.10.2007, 11:30:19
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
