Petrolul s-a scumpit luni la o nouă cotaţie maximă a ultimelor 11 luni, de peste 76 dolari/baril, deoarece îngrijorarea legată de stocurile de petrol de pe pieţe s-a accentuat din cauza cererii în creştere şi a lucrărilor de mentenanţă la platforma petrolieră din Marea Nordului, potrivit Reuters.
Petrolul Brent tranzacţionat pe piaţa londoneză, pe care investitorii îl consideră mai reprezentativ pentru evoluţia preţului petrolului pe pieţele internaţionale, s-a apreciat până la cotaţia maximă de 76,03 dolari/baril, cel mai înalt nivel atins de la jumătatea lui august 2006.
Cotaţia istorică maximă a petrolului Brent, de 78,65 dolari/baril, a fost înregistrată la data de 8 august 2006.
"Motivele din cauza cărora petrolul este cotat la acest nivel sunt serioase ţi există posibilitatea să asistăm la o scumpirea şi mai mare a petrolului în următoarele luni", a spus un analist de la MFCGlobal Investment Management, European Equities, David Dugdale.
"În contextul în care Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) menţine reducerile plafonului producţiei de petrol, în Nigeria sunt răpiri, sezonul uraganelor se apropie şi tulburările geopolitice sporesc nesiguranţa din timpul verii, e posibil ca petrolul să se scumpească", a adăugat analistul.
Contractele futures pentru petrol Brent cu termen în august s-au tranzacţionat în scumpire cu 6 cenţi, până la cotaţia de 75,68 dolari/baril. Barilul de ţiţei vândut pe piaţa americană s-a ieftinit cu 25 de cenţi, până la cotaţia de 72,56 dolari/baril.
Petrolul atinge un nou maxim al ultimelor 11 luni, de 76,03 dolari/baril
Publicat la 09.07.2007, 15:38:18
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
