Petrolul s-a ieftinit, luni, după trei zile de scumpiri consecutive generate de reluarea activităţii unei conducte principale americane şi de încheierea unui armistiţiu de către militanţii nigerieni, potrivit Reuters.
Analiştii consideră, însă, că sunt prea puţine semnalele care să sugereze încetarea perioadei de 18 luni de violenţe din Nigeria.
Preţul unui baril de ţiţei tranzacţionat pe piaţa new-yorkeză a scăzut cu 41 de cenţi, până la cotaţia de 64,67 dolari/baril.
Compania americană Colonial Pipeline a anunţat duminică reluarea activităţii la conducta care leagă Atlanta de Carolina de Nord şi care fusese suspendată la începutul săptămânii trecute din cauza unei scurgeri. Întârzierile legate de reluarea activităţii au afectat cumpărarea de petrol la sfârşitul săptămânii trecute.
Investitorii sunt atenţi la toate semnalele transmise de către rafinării, pentru a vedea dacă acestea pot susţine cererea maximă de carburant din timpul verii din cea mai mare piaţă energetică a lumii, în pofida creşterii constante a stocurilor americane de benzină.
Stocurile americane de benzină sunt însă în continuare cu 12 milioane de barili sub nivelul normal pentru acest anotimp.
În Nigeria persistă starea de nelinişte, deoarece şase muncitori ruşi au fost răpiţi duminică de către bărbaţi înarmaţi, la o zi după ce gruparea militantă Mişcarea pentru Emanciparea Deltei Nigerului (the Movement for the Emancipation of the Niger Delta) a anunţat că va suspenda atacurile timp de o lună, pentru noi negocieri guvernamentale.
"Cred că răpirea arată că situaţia rămâne la fel pentru piaţa energetică, dar poate că există şi semnale pozitive", a spus un analist pentru materii prime de la Commonwealth Bank of Australia, Tobin Gorey.
O treime din producţia de petrol a Nigeriei a fost oprită din cauza atacurilor militanţilor şi a sabotajului, deşi activitatea a fost reluată la una dintre principalele conducte de petrol din Nigeria după ce bătrânii comunităţii au ordonat, la sfârşitul săptămânii trecute, plecarea protestatarilor care întrerupseseră producţia a 150.000 de barili pe zi a companiei Royal Dutch Shell.



