Pretul petrolului destinat pietei americane a avansat cu 1,85 dolari, la nivelul record de 107 dolari pe baril, dupa ce a scazut pana la 104,08 dolari la inceputul sedintei bursiere.
La ora 14:51 GMT, titeiul era cotat la 106,65 dolari pe baril, in urcare cu 1,5 dolari fata de debutul sedintei de luni. Petrolul Brent, de referinta pe bursa de la Londra, se tranzactiona in crestere cu 40 de centi, la 102,78 dolari pe baril.
Teama de o eventuala recesiune a economiei SUA, ce a urmat publicarii statisticilor despre piata muncii, care au aratat ca economia americana a pierdut cele mai multe locuri de munca din ultimii cinci ani, si conditiile aspre de pe pietele de credit au dus la deprecieri ale dolarului si ale titlurilor de pe pietele de capital determinand investitorii sa faca plasamente mai sigure, in marfuri, inclusiv in petrol.
Efectul incetinirii cresterii economice din Statele Unite ar putea incepe sa isi faca simtite efectele si asupra cererii. "In ultimele luni s-a putut observa o scumpire fantastica a unor game intregi de marfuri, ceea ce contribuie semnificativ la accelerarea inflatiei si dauneaza castigurilor si profiturilor reale", a spus Michael Saunders, analist la banca americana Citigroup.
"Daca am discuta doar despre o scumpire a petrolului, am avea un fenomen mai usor de gestionat, dar nu este asa. Asistam la niste efecte mult mai raspandite si, prin urmare, mult mai daunatoare", a mai spus Saunders.
Scaderea accentuata a stocurilor de titei de pe piata americana si decizia Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) de saptamana trecuta de mentinere a plafonului productiei de titei au contribuit, de asemenea, la scumpirea petrolului.
Presedintele OPEC, Chakib Khelil, a fost citat luni declarand ca speculatiile si tensiunile politice ar putea mentine pretul petrolului peste 100 dolari/baril in tot acest an.
Petrolul s-a scumpit la un nou nivel record, de 107 dolari pe baril
Publicat la 10.03.2008, 16:45:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
