Petrolul s-a ieftinit marţi sub nivelul de 54 dolari/baril, după ce se scumpise anterior cu aproape 10%, după anunţul guvernului american legat de planul de salvare a băncii americane Citigroup.
Luni, petrolul se scumpise cu 9,1%, în contextul în care oficialii de la Washington au injectat 20 miliarde dolari în banca Citigroup, ceea ce a dus la deprecierea dolarului faţă de euro până la cel mai mic nivel al ultimelor două săptămâni, sporind atracţia investitorilor faţă de ţiţei.





