"Exporturile au fost mai mici cu peste 50%, însă, odată cu optimizarea mixului de produse din rafinării şi pe fondul unei cereri mari, am vândut mai mult pe piaţa internă", a spus Mariana Gheorghe.
La rândul său, directorul financiar al companiei, Reinhard Pichler, a subliniat că ţinta Petrom este creşterea vânzărilor pe piaţa autohtonă, nu exporturile. "Având în vedere că toate veniturile şi cheltuielile sunt exprimate în lei, iar moneda naţională s-a apreciat foarte mult, trebuie să vindem cât mai mult pe piaţa internă", a explicat oficialul Petrom.
Astfel, volumul total al vânzărilor din divizia de marketing a fost de 2,06 milioane de tone, cu 22% mai mic decât în primul semestru din 2006, din cauza reducerii vânzărilor la export.
Mariana Gheorghe a mai spus că vânzările medii semestriale pe staţie au crescut cu 38,5%, atingând 1,44 milioane de litri, valoare corespunzătoare unor vânzări anuale pe staţie de 2,9 milioane de litri. "Astfel, atingem încă de pe acum un obiectiv pe care ni l-am fixat pentru 2010", a adăugat Gheorghe.
Potrivit acesteia, producţia totală a fost de 195.000 de barili echivalent petrol pe zi, cu 5% mai mică faţă de primele şase luni din 2006. "Important este faptul că am reuşit să stabilizăm producţia internă de ţiţei, care însă va depinde în continuare de factori externi", a precizat directorul general executiv.
Profitul net al Petrom (SNP) în primul semestru din 2007 a scăzut cu 38% faţă de intervalul similar al anului trecut, până la 887 milioane lei (381 milioane dolari) din cauza aprecierii puternice a leului şi a condiţiilor nefavorabile din piaţă, se arată în raportul publicat joi de companie.
În primul semestru al anului trecut, Petrom a afişat un profit net de 1,4 miliarde lei. Cifra de afaceri a Petrom în primele şase luni ale anului 2007 s-a comprimat cu 14% faţă de intervalul similar al anului trecut până la 5,453 miliarde lei (2,3 miliarde dolari). În primul semestru al anului trecut Petrom a afişat o cifră de afaceri de 6,31 miliarde dolari.
Sursa: Newsin


