Consiliul Concurenţei a fost notificat, în noiembrie 2006, de companiile Petrom şi Rompetrol în privinţa schimbului de carburanţi între cele două companii. Demararea acestui contract depinde numai de decizia Consiliului Concurenţei, a declarat directorul de comunicare al Petrom, Dan Pazara.
"Este o activitate comercială care se practică în toate statele europene, care aduce beneficii ambelor părţi", a mai spus reprezentantul Petrom. Cele două companii vor face schimb de carburanţi, pentru a vinde produsele la staţiile din apropierea rafinăriei celeilate companii, astfel încât să fie eliminate costurile de transport, a anunţat CC.
Consiliul Concurenţei a mai anunţat că a demarat o analiză referitoare la prevederile contractului dintre cele două companii petroliere. Reprezentanţii Consiliului au precizat faptul că analiza este realizată la cererea celor două companii, care au nevoie de certificarea instituţiei de reglementare din domeniul concurenţial pentru a încheia aceste tranzacţii.
În acest sens, Consiliul Concurenţei aşteaptă observaţii şi puncte de vedere ale agenţilor economici din domeniul comercializării carburanţilor, până la 15 martie, cu privire la implicaţiile pe care le-ar putea avea contractul dintre Petrom şi Rompetrol asupra mediului concurenţial.
Sursa: NewsIn



