Petrom aşteaptă decizia MEF privind suprataxarea profiturilor
Publicat la 06.08.2008, 11:41:34
"În privinţa suprataxării, ştim ce se întâmplă în Europa, sunt absolut convinsă că şi Guvernul României ca şi alte guverne discută cu foarte multă seriozitate situaţia de pe piaţa energetică, din economia românească şi ştiu şi de iniţiativele de la nivelul comunităţii europene. De la domnul Vosganian am înţeles că este în discuţie şi cu alte ţări din Europa şi cu comunitatea europeană, pentru a lua o decizie în această direcţie. Vom vedea, pentru că, de obicei, guvernele nu discută cu companiile atunci când se hotărăsc să aibă o suprataxare, pentru o anumită zonă, dar noi ne întâlnim periodic pentru că suntem un jucător important pe piaţa energetică şi este normal. Ministrul este ministru nu numai pentru companiile de stat ci şi pentru companiile private", a spus Mariana Gheorghe.
Ministerul Economiei şi Finanţelor a anunţat recent că analizează varianta introducerii unui impozit pe profiturile excepţionale. Ministrul Varujan Vosganian a declarat că susţine o impozitare care să "reaşeze corect profiturile şi contribuţiile la buget.
Propunerea introducerii unui impozit pe pofiturile excepţionale este susţinută de Asociaţia Oamenilor de Afaceri care a afirmat că sunt multe companii care se folosesc de contextul internaţional pentru a creşte preţurile şi implicit profiturile.
Oamenii de afaceri au dat ca exemplu Petrom, care beneficiază de o redevenţă extrem de scăzută, dar vinde carburanţii la aceleaşi preţuri ca şi ceilalţi jucători. Un impozit pe profiturile excepţionale ar trebui aplicat şi în sistemul bancar şi de retail, au mai spus reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
