Petrom cedează din profit de dragul imaginii
Publicat la 14.07.2008, 07:11:19
Petrom a fost de acord să contribuie cu bani la crearea unui fond de eficienţă energetică, al cărui scop este reabilitarea termică a blocurilor. Suma pe care compania petrolieră ar urma să o dea ar putea fi până la echivalentul redevenţei anuale pe care o plăteşte, în prezent, statului pentru ţiţeiul şi gazele pe care le exploatează. Informaţia a fost furnizată ziarului Cotidianul de deputatul PSD Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor.
„Am făcut o propunere către Petrom şi ei au îmbrăţişat-o, prin care să dea o anumită sumă anual pentru crearea unui fond de eficienţă energetică destinat în principal reabilitării termice a blocurilor.Acordul de principiu a fost dat şi urmează ca ei să-şi efectueze calculele şi să vadă ce sume ar putea da. Propunerea mea a fost ca sumele colectate să echivaleze redevenţa anuală pe care o dau statului pentru resursele pe care le exploatează. Nu va fi încă o taxă de redevenţă, pentru că am intra în contradicţie cu contractul de privatizare. Contribuţia va fi benevolă“, a declarat Iulian Iancu pentru Cotidianul.
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Petrom este taxată anual de stat, în medie, cu 3,5% din nivelul valoric al producţiei de hidrocarburi.
Motivele pentru care compania petrolieră a fost de acord cu o astfel de propunere ne-au fost explicate tot de Iancu. „Au fost de acord că datele internaţionale de azi obligă la un astfel de comportament. Astăzi petrolul e de şapte ori mai scump decât la momentul semnării contractului de privatizare. Ei au conştientizat că preţul mare al carburanţilor, deşi dictat de piaţă, ar putea conduce la un sentiment de repulsie faţă de companie din partea consumatorului român şi s-au gândit că ar putea face ceva în acest sens“, a precizat deputatul.
Citeşte articolul integral în Cotidianul
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
