Petrom va cumpăra de la OMV drepturile de explorare a unei platforme din largul coastei bulgare a Mării Negre. Platforma are o suprafaţă de 2.500 kilometri pătraţi şi va intra în patriomoniul Petrom cel târziu la începutul anului viitor, a declarat un membru al conducerii OMV.

În schimbul cedării dreptului de explorare,de e OMV va primi de la Petrom câteva milioane uro. Reprezentantul OMV a adăugat că negociază de trei ani cu societatea de stat de petrol şi gaze din Ucraina preluarea drepturilor de explorare asupra unui alt perimetru.

În prezent, Petrom deţine perimetre de explorare în România, Kazahstan şi Rusia. Potrivit preşedintelui OMV, pornind din România, grupul OMV se poate extinde prin intermediul Petrom pe pieţele din Turcia, Rusia, Kazakhstan, Bulgaria, Ucraina, Turkmenistan, Azerbaidjan. Presedintele companiei a adaugat că OMV analizează posibilitatea ca Petrom să intre pe piaţa ucraineană cu investiţii în staţii de distribuţie, dar şi în explorare şi producţie.