Petrom investeşte 90 de milioane de euro la Petrobrazi
Publicat la 08.07.2008, 09:33:31
Construcţia acestei unităţi va marca trecerea la producţia de benzină cu conţinut redus de sulf a anunţat conducerea Petrom mai ales că din 2009, Petrom va livra pe piaţa din România numai carburanţi Euro 5.
Unitatea va produce benzină cu conţinut redus de sulf şi va avea o capacitate anuală de 700.000 de tone. Punerea în funcţiune a instalaţiei este estimată să aibă loc la începutul anului 2009.
Conform contractului, firma germană va asigura servicii complete de inginerie, va furniza echipamentul, va asigura construcţia, punerea în funcţiune şi va facilita instruirea personalului care va opera instalaţia.
Datorită celor două rafinării proprii, Petrobrazi şi Arpechim, Petrom are o capacitate anuală de rafinare de 8 milioane de tone, ceea ce reprezintă circa 40% din capacitatea totală de rafinare a ţiţeiului în România. Cele mai importante obiective ale Petrom în segmentul de rafinare vizează extinderea capacităţii rafinăriei Petrobrazi la 6 milioane de tone pe an şi creşterea eficienţei activităţii de rafinare.
În cursul anului trecut, investiţiile în rafinare s-au ridicat la circa 1 miliard de lei. Ca urmare a programelor de modernizare, în 2007 au fost înregistrate o
serie de îmbunătăţiri operaţionale, precum reducerea consumului propriu de energie si a pierderilor, îmbunătăţirea producţiei prin creşterea producţiei de motorina şi optimizarea mixului de produse.
Cele două rafinării au procesat în 2007 o cantitate de ţiţei de 5,92 milioane tone, din care 1,57 milioane tone ţiţei importat, iar gradul de utilizare a rafinăriilor a fost de 74%.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. BET se apropie de 50% creștere în acest an
Piețe financiare
Curs BNR valabil 20 august 2026: 1 euro = 5.2452 lei. Leul pierde ușor teren
Piețe financiare
Curs euro marți: 5.2442 lei. Transgaz a pierdut 1.60% pe BVB

Piețe financiare
Bursa a reintrat timid pe creștere. O veste bună pentru investitori
Piețe financiare
