Compania prezenta informaţiile pe pagina sa de Internet.
În schimb, OMV Petrom a introdus preţurile la pompă penttru fiecare benzinărie a companiei.
Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii companiei nu au dorit să prezinte motivele pentru care s-a renunţat la publicarea preţurilor de referinţă.
"Pentru a oferi clienţilor Petrom o mai mare transparenţă a preţurilor şi usurinţă în utilizare, compania a introdus o aplicaţie dedicată care afişează preţurile carburanţilor în staţiile de distribuţie Petrom.
Pe lângă preţul carburanţilor, aplicaţia oferă informaţii despre întreaga gamă de produse şi servicii disponibile în staţiile de distribuţie Petrom", arată compania, într-o declaraţie de presă.
Preţurile din benzinăriile OMV Petrom pot varia cu maximum +/-5% faţă de cele de referinţă, în funcţie de zona geografică sau de amplasamentul staţiilor.
Pe lângă OMV Petrom, Rompetrol şi Lukoil România sunt singurele companii petroliere de pe piaţă care oferă informaţii legate de preţurile la pompă.
Compania OMV Petrom este controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV.
Petrom lansează o aplicaţie online care afişează preţurile carburanţilor în staţii
Publicat la 29.04.2011, 20:34:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
