Petrom scumpeşte carburanţii, începând de miercuri
Publicat la 17.04.2007, 08:00:09
Petrom scumpeşte carburanţii începând de mâine, 18 aprilie, potrivit unui comunicat al companiei. Astfel, benzina şi motorina comercializate în reţelele proprii se vor scumpi, ca urmare a creşterii cotaţiilor internaţionale.
Preţul benzinei se va scumpi cu 9 bani pe litru, iar cel al motorinei cu 7 bani pe litru. Ultima scumpire a carburanţilor s-a făcut în urmă cu mai puţin de o lună. Atunci preţurile la benzină au crescut tot cu 9 bani pe litru, iar cele la motorină cu 7 bani.
Politica de preţuri a Petrom ţine seamă de evoluţiile internaţionale ale preţului produselor petroliere, dar şi de contextul pieţei interne, precizează comunicatul Petrom.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
