Profitul net al Petrom ar putea avansa în acest an cu 41,3% faţă de 2007, până la 2,51 miliarde lei, în ciuda unei potenţiale scăderi a veniturilor cu peste 10%, la 11,67 miliarde lei, ca urmare a reducerii costurilor de producţie, arată estimările Erste Bank.
Profitul net al Petrom a scăzut cu 22% anul trecut, la 1,78 miliarde lei, pe fondul comprimării afacerilor cu 6%. În 2007, Petrom a raportat venituri de 12,98 miliarde lei, în scădere cu 7% faţă de anul precedent, şi o cifră de afaceri de 12,28 miliarde lei.
Pentru 2009 şi 2010, analiştii de la Erste Bank anticipează că profitul net va creşte la 3 miliarde lei, respectiv 3,64 miliarde lei, în condiţiile în care veniturile companiei Petrom vor continua să se diminueaze în 2009, la 11,34 miliarde, pentru ca apoi să reînceapă să crească la 12,31 miliarde lei în 2010. "Pentru 2008, compania intenţionează să se concentreze pe segmentul de exploatare şi producţie, pentru care principalul obiectiv va fi integrarea Petromservice, care ar trebui să se observe într-un mai bun control al costurilor în general şi în reducerea costurilor pe partea de producţie", se arată în studiul Erste Bank referitor la evoluţia sectorului petrolier şi al gazelor din regiunea central şi est-europeană.
Petrom a semnat pe 18 septembrie un contract pentru achiziţionarea activităţii de servicii petroliere a Petromservice, aferente activităţilor de explorare şi producţie ale Petrom, pentru un preţ de 328,5 milioane de euro. "În acest an, compania va lansa un nou proiect cheie - construirea unei centrale electrice proprii la Ploieşti, care va deservi principala rafinărie a Petrom, Petrobrazi", se mai arată în raportul Erste.
Pentru profitul brut al Petrom, determinat prin indicatorul EBIT, Erste prevede o creştere cu 50,6% în acest an, până la 2,96 miliarde lei, urmată de o creştere până la 3,43 miliarde lei în 2009 şi până la 4,15 miliarde lei în 2010.
Sursa: NewsIn
Petrom şi-ar putea spori profitul cu 41% în acest an, în ciuda scăderii veniturilor
Publicat la 18.03.2008, 15:37:33
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
