money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Petrom: Trebuie sa fim foarte atenti cu taxarea

Publicat la 21.10.2014, 19:03:52

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Petrom: Trebuie sa fim foarte atenti cu taxarea

"Anul acesta, Petrom va investi mai mult decât a investit în toţi anii de la privatizare încoace. Aceasta va fi o investiţie fără precedent pentru a materializa descoperirile recente. (...) Vrem să continuăm să investim, dar vedem acum că preţul petrolului a scăzut la un nivel fără precedent. Trebuie să lucrăm împreună cu Guvernul şi cu alţi actori din industrie pentru a trece de această perioadă dificilă. Cu 80 de dolari pe baril toate investiţiile sunt sub presiune. Trebuie să fim foarte atenţi cu taxarea", a explicat Gabriel Selischi, în cadrul Summitului UE al Europei de Sud-Est, organizat de publicaţia The Economist.

 

Reprezentantul Petrom a precizat că în 2014 compania se aşteaptă la al doilea an consecutiv de creştere a producţiei, după mai mulţi ani de scădere. "2014 este un an special pentru Petrom, pentru că sperăm să fie al doilea an consecutiv de creştere a producţiei. După mai mulţi ani de scădere a producţiei, cu mai mult de 5% -7% în anumiţi ani, am văzut o stabilizare şi chiar o uşoară creştere în 2013, şi sperăm că în 2014 vom obţine acelaşi rezultat", a precizat reprezentantul Petrom.

 

Selischi a adăugat că producţia de petrol şi gaze în România înseamnă nu numai o independenţă energetică mai bună, dar şi şansa mai multor oameni să lucreze în industrie şi contribuţii mai mari la PIB-ul ţării.

 

Summitul Uniunii Europene pentru Europa de Sud-Est - "Pe drumul spre stabilitate şi creştere", organizat la Bucureşti de publicaţia The Economist, dezbate marţi perspectivele economice ale regiunii. 

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite