Petrom va cumpara peste 55 la suta din actiunile Shell Gas Romania
Publicat la 09.05.2007, 09:00:30
Petrom a anunţat că îşi va exercita dreptul de preempţiune în ceea ce priveşte achiziţia unui pachet de 55,53% din acţiunile Shell Gas România. De asemenea, Petrom intenţionează să preia şi 60% din titlurile Trans Gas Services, ca urmare a deciziei Shell de a renunţa la afacerile cu gaz lichefiat în România, potrivit unui comunicat al Petrom.
Finalizarea tranzacţiei este condiţionată de semnarea documentelor cu Shell Gas (LPG) Holding BV şi de avizul Consiliului Concurenţei, estimat a fi obţinut în trimestrul al treilea din 2007. Anunţul Petrom vine după ce Shell a decis să renunţe la afacerile cu gaz lichefiat din România, Bulgaria, Cehia, Germania, Spania şi Elveţia.
Aceasta tranzacţie creează sinergii cu activităţile noastre pe piaţa de gaz lichefiat şi ne permite să ne creştem cota de piaţă, care, în prezent, este de circa 17% pentru distribuţia de butelii şi de 2% pentru autogaz , a declarat responsabilul cu activitatea de marketing a Petrom, Tamas Mayer. Petrom este prezent pe piaţa de gaz lichefiat din România, în principal, prin propria reţea de distribuţie butelii precum şi prin participaţiile de 44,47% în Shell Gas România, cel mai mare operator pe piaţa de distribuţie a buteliilor, şi 20% în Trans Gas Services SRL, furnizor de propan din import.
Din cele circa 600 de staţii pe care Petrom le deţine în România, aproximativ 300 comercializează butelii. La finele lunii martie, Shell Gas a anunţat că iese de pe piaţa românească a gazului lichefiat, divizia respectivă urmând să fie vândută companiei franceze Rubis. Potrivit unui comunicat al Shell, compania a semnat un acord de vânzare-cumpărare cu compania franceză Rubis, acord supus dreptului de preempţiune şi preaprobare exprimate de către partenerii Shell din România.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
