Petrom vrea să construiască benzinării pe autostrada Bucureşti-Constanţa
Publicat la 19.12.2007, 13:56:09
Acest lucru depinde însă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), a precizat oficialul companiei.
Mayer a mai spus că anul viitor Petrom va moderniza 75 de benzinărie, dintre care jumătate vor deveni staţii PetromV.
Tamas Mayer a explicat că, pentru transformarea unei staţii Petrom în PetromV, este necesară o investiţie de 1-1,2 milioane euro, iar pentru construirea sa de la zero suma se ridică la aproximativ două milioane de euro.
"O staţie PetromV are nevoie de trei ani pentru a atinge vânzările unei staţii OMV. O benzinărie OMV vinde, în prezent, cu 30% mai mult decât una Petrom. Ar trebui ca o staţie PetromV să aibă vânzări cu 40-50% mai mari decât una Petrom, dar are nevoie de timp pentru ca brandul să fie cunoscut de către clienţi, deoarece conceptul are o vechime de doar 2,5 ani", a menţionat Mayer.
Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Gaze Naturale, precum şi Comercializare. Petrom exploatează rezerve de petrol şi gaze estimate la un miliard barili echivalent petrol, are o capacitate maximă anuală de rafinare de opt milioane tone şi 593 de staţii de distribuţie carburanţi în România. Compania deţine, de asemenea, o reţea internaţională de 211 benzinării, localizate în Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
