Petru Prunea: Credem că piaţa îşi va reveni dacă mass-media va lua o altă atitudine
Publicat la 22.04.2008, 12:45:11
"Noi credem că piaţa din România îşi va reveni mai ales dacă mass-media, scisă şi vorbită, va lua o altă atitudine decât a făcut-o până acum. Adică să prezinte starea de lucruri, de fapt. Nu trebuie nimic exagerat şi să se spună doar că noi n-am avut şi nu avem problemele economiei nord-americane, cu şomaj, cu scădere economică, cu instituţii financiare în dificultate. N-avem nimic de a face cu o situaţie de criză", a subliniat Petru Prunea.
Deşi o astfel de schimbare de mesaj s-ar reflecta mai ales la nivelul investitorilor autohtoni, preşedintele SSIF Broker Cluj consideră că şi apetitul investitorilor străini pentru piaţa românească va reveni în scurt timp.
"Investitorii internaţionali vând acum în România şi duc acasă pentru a-şi acoperi golurile, dar probabil că în timp scurt vor apărea alţii cu disponibilităţi, care vor vedea şi vor aprecia potenţialul de creştere al pieţei noastre. Preţurile de acum sunt la un nivel ridicol de scăzut aşa că orice achiziţie este profitabilă", a spus acesta.
Potrivit lui Prunea revenirea Bursei de la Bucureşti este iminentă.
"Lumea este derutată, este dezorientată de tot ce se furnizează prin presă. Este o dezorientare totală. Omenii au aşteptat mult timp semnale de încredere şi nu au venit de la cei care trebuiau să le transmită. Semnele de zilele trecute le-am luat drept încurajatoare, cum că momentul scăderii a trecut şi că sunt şanse pentru ca în viitorul apropiat să crească bursa. Investitorii care aşteaptă să cumpere la minime vor pierde", a spus Petru Prunea.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
