money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Peugeot Citroen, pierdere istorică de 5 miliarde de euro în 2012

Publicat la 13.02.2013, 09:02:04

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Peugeot Citroen, pierdere istorică de 5 miliarde de euro în 2012

Rezultatul a fost puternic influenţat de impactul negativ al deprecierii activelor cu 4,7 miliarde de euro, date anunţate de grup săptămâna trecută. Producătorul a înregistrat, însă, şi o pierdere operaţională ridicată, de 576 milioane de euro, precum şi un declin de 5,2% al veniturilor, la 55,4 miliarde de euro. În 2011, Peugeot a avut un profit net de 588 de milioane de euro.

 

 

"Aceste rezultate reflectă o deteriorare a climatului în sctorul auto din Europa", a declarat directorul general, Philippe Varin.

 

 

Guvernul francez a intervenit anul trecut pentru a salva divizia bancară a Peugeot cu garanţii pentru noi emisiuni de obligaţiuni. Măsura a fost luată cu intenţia de a descuraja agenţia de rating Moody's de la retrogradarea la "junk" a băncii Peugeot, situaţie în care grupul ar fi avut dificultăţi în a asigura finanţare pentru clienţi.

 

 

Piaţa auto europeană, aproape la minimul ultimelor două decenii, urmează să scadă pentru al şaselea an consecutiv. Peugeot a înregistrat anul trecut 62% din vânzări în Europa.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite