Piaţa accesoriilor de telefoane mobile va creşte cu 50% faţă de anul trecut
Publicat la 30.06.2008, 12:05:22
Potrivit Germanos, se estimează că piaţa accesoriilor de telefoane mobile creşte mai repede decât cea a terminalelor mobile. Anul 2007 a adus o creştere de 70%, faţă de 2006, comparativ cu o creştere de 10% pe segmentul telefoanelor mobile. Se estimează că şi în 2008 creşterea va continua, vânzările estimate per total piaţă fiind de +50%.
Sistemele Hands Free Bluetooth reprezintă una dintre cele mai dinamice categorii de pe acest segment de piaţă. În primul semestru al acestui an, vânzările Germanos au înregistrat o creştere de aproximativ 30% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi segmentul terminalelor cu tehnologie incorporată Bluetooth a cunoscut o creştere de circa 35%.
Conform unui recent studiu realizat de Germanos în marile oraşe ale ţării, numărul posesorilor de Hands-Free Bluetooth sau cu fir a crescut cu 33% în 2007 comparativ cu anul anterior. Una din cauzele acestei creşteri o reprezintă şi noile reglementări ale Codului Rutier cu privire la utilizarrea telefonului în trafic. Acelaşi studiu a indicat că şoferii din Piteşti, Constanţa, Cluj şi Craiova sunt mai disciplinaţi în trafic, în aceste oraşe rata utilizării sistemelor Hands-Free este semnificativ mai mare comparativ cu media.
„Cu o valoare estimată la 8-10 milioane de euro, piaţa locală a accesoriilor de telefoane mobile va înregistra o dinamică spectaculoasă şi în 2008. Creşterea va fi înregistrată în principal pe segmentele accesoriilor fashion şi high-tech. Pas cu pas, sistemele Hands-Free Bluetooth vor înlocui sistemele clasice Hands-Free cu fir; transferul de date nu mai este realizat prin cablu, ci prin tehnologia Bluetooth incorporată, care permite comunicarea wireless între dispozitive, pe o rază de până la 100 m”, a declarat Commercial Manager Mobile Telephony, Germanos România, Alexandru Munteanu.
Potrivit aceluiaşi studiu, 2008 nu va fi doar anul telefoanelor mobile fashion, ci şi al accesoriilor fashion. Astfel, printre cele mai populare accesorii fashion sunt husele elegante de telefon, bijuterii cu cristale Swarovsky, personaje de desene animate sau chiar mini-rujuri. Oficialii Germanos estimează, de asemenea, o creştere a apetitului românilor pentru accesoriile business, precum sistemele Hands-Free Bluetooth Multipoint (se conectează simultant la două terminale), tastaturi wireless, căşti Bluetooth stereo etc.
Grupul Germanos este unul din liderii pieţei de retail de tehnologie mobilă. Prezent în patru ţări, cu peste 800 de magazine la nivel internaţional, Germanos este parte a grupului Cosmote. În România, Germanos este prezent din 1996, pe piaţa de retail şi distribuţie de produse şi servicii de telefonie mobilă. La sfârşitul lui 2007, lanţul de magazine Germanos a atins în România un număr de 200 de magazine, fiind prezent în peste 90 de oraşe.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
