Piaţa auto românească a crescut cu peste 10 la sută în primele două luni
Publicat la 16.03.2007, 12:40:24
Vânzările de maşini noi au depăşit în primele două luni ale acestui an 33.000 de unităţi, în creştere cu 10,6% faţă de lunile ianuarie şi februarie 2006, conform statisticilor remise vineri de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA).
Astfel, în ianuarie şi februarie 2007 s-au vândut 33.030 de autoturisme, în creştere cu 10,6% faţă de cele 29.860 vândute în primele două luni ale anului trecut. Vânzările de vehicule comerciale au crescut şi ele cu 5,5%, de la 4.785 unităţi, la 5.048 de unităţi.
Per total, în primele două luni s-au vândut 38.405 automobile, cu 10,3% peste cele 34.820 comercializate în ianuarie şi februarie 2006.
Producţia internă s-a cifrat la 31.700 de unităţi în ianuarie şi februarie 2007, în scădere cu 5,9% faţă de cele 33.694 de automobile produse în perioada similară a anului trecut. În schimb, exporturile au crescut cu 36,1%, până la 17.636 unităţi, după ce în primele două luni din 2006 au fost de 12.961 unităţi, conform buletinului statistic APIA.
În ianuarie şi februarie importurile de automobile au crescut cu 47,8%, până la 26.007 unităţi, după ce în lunile similare din 2006 au fost de puţin peste 17.500 de unităţi.
Incluzând şi vânzările de vehicule comerciale, anul trecut românii au cumpărat 297.162 automobile, în creştere cu 15,9%, faţă de cele peste 256.000 de vehicule vândute în 2005.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
