Cresterea pietei de carne de pasare este explicabila prin faptul ca romanii au inceput sa se orienteze catre consumul de carne de pasare, in conditiile in care scumpirea carnii de porc si de vita din primele luni ale anului au transformat carnea de pui in “cea mai ieftina proteina”, conform specialistilor in domeniu. “Productia interna pe segmentul carne de pasare a crescut cu 7-8% in primul trimestru din acest an. Estimez ca piata va avea un trend ascendent, procentajul de majorare pentru acest an fiind intre 7-10%”, spune Ilie Van, presedintele Uniunii Nationale a Crescatorilor de Pasari din Romania (UNCPR). De aceeasi parere este si presedintele grupului de firme Agricola Bacau, Grigore Horoi, care nu ia in calcul pentru 2009 o stagnare a pietei. “Industria avicola are un puternic caracter sezonier, in general, primele trei luni din an fiind destul de slabe in ceea ce priveste volumul vanzarilor. Daca deja piata s-a majorat in primul trimestru, atunci consider ca majorarea inregistrata in 2009 va fi de circa 5-7%”, a precizat Horoi. Si proprietarul Transavia, Ioan Popa, mizeaza pe cresterea pietei carnii de pui dupa ce, “in primele doua luni din 2009, compania si-a majorat vanzarile cu 50% fata de aceeasi perioada a anului trecut”.
Datele UNCPR arata ca anul trecut piata carnii de pui (incluzand carnea procesata) a ajuns la 700-800 de mil. euro, cu 20-25% mai mult decat in 2007. Evolutia pietei carnii de pasare in 2009 va fi influentata si de politica de pret adoptata de producatori in acest an. “In prezent, pretul unui kilogram carcasa este de 6,2 lei in comparatie cu anul trecut cand era 6,4 lei. In conditiile economice date, producatorii vor fi fortati sa mareasca pretul macar la nivelul celui de anul trecut, pentru ca materia prima se scumpeste, iar costurile de productie cresc. Fara un pret adecvat, unii producatori nu vor face fata acestui an”, a precizat Ilie Van. In schimb, principalii jucatori din piata vor tine cu dintii de pret, in acest an fiind elementul care va face diferenta din cauza bugetului redus de care dispune consumatorul pe timp de criza. “Noi am majorat preturile cu 15-17% la sfarsitul anului trecut. Vom incerca sa mentinem acest pret tot anul, mai ales acum, cand bugetul alocat cosului zilnic de cumparaturi a fost redus. In conditiile in care costurile de productie se vor majora semnificativ in acest an, nu vom avea alta alternativa decat sa umblam la pret”, a adaugat Grigore Horoi.
In prezent, producatorii interni sunt favorizati ca pozitie in piata, avand produse destul de ieftine. Specialistii in domeniu mizeaza ca importurile vor scadea din cauza situatiei economice internationale si a cursului de schimb, ceea ce va lasa mai mult loc pe piata interna producatorilor locali. “Anul trecut am importat 114.000 de tone, iar in acest an, ma astept ca importurile sa fie sub 100.000 de tone”, a apreciat Ilie Van. De altfel, si producatorii locali estimeaza o scadere a importurilor in 2009, strategia principalilor jucatori din piata fiind axata pe extinderea exporturilor in acest an. “Putem vorbi de o activitate de export mai spectaculoasa in acest an, noi am avut, in general, 5-7% din cifra de afaceri, iar in primele trei luni din 2009 am ajuns la peste 10% din cifra de afaceri, exportam in special piept de pui in tari precum Olanda, Germania, Elvetia si Grecia. Pana la sfarsitul anului estimam ca exporturile vor reprezenta 12-15% din totalul cifrei de afaceri, incercam sa gasim solutii si pentru produsele semipreparate”, a spus Horoi.
La sfarsitul anului trecut, Agricola Bacau a pierdut locul de lider pe piata in fata competitorului sau Transavia, aceasta inversare de pozitii fiind favorizata si de faptul ca producatorul din Bacau a intrat intr-un proces de modernizare care a implicat si incetarea activitatii pe o durata de patru luni. De asemenea, si Transavia a investit 17 mil. euro intr-o noua fabrica de procesare a carnii de pui, care a dus la intrarea pe noi segmente si marirea capacitatii de productie. Pe langa investitii, proprietarul Transavia, Ioan Popa, a integrat in grup anul trecut atat achizitia de la Brasov, cat si Cerealcom Alba Iulia, realizand astfel o dublare a cifrei de afaceri, de la 50 mil. euro in 2007 la 100 mil. euro in 2008. Agricola Bacau a incheiat 2008 cu afaceri de 104 mil. euro. Pe locul trei se afla compania Agrisol International. Potrivit specialistilor in domeniu, si pozitia Agrisol este amenintata de grupul libanez Agroli, care a anuntat pentru acest an investitii de 40 de mil. euro.





