Investitorii instituţionali sunt interesaţi de instrumentele financiare cu venit fix mai mult decât investitorii privaţi arată sondajul realizat de casa de brokeraj KD Capital Management. Potrivit acestuia, 62% dintre cei care au răspuns sunt investitori instituţionali, şi restul de 38% au fost persoane fizice investitori privaţi.
Datele studiului arată că aproximativ 80% din repondenţi ar prefera obligaţiunile denominate în lei, şi doar puţin peste 20% preferă titlurile emise în euro. Totodată, mai mult de jumătate din cei care au participat la sondaj au declarat că preferă obligaţiunile corporative, doar 30% titlurile de stat, în timp ce doar puţin peste 15% sunt interesaţi de obligaţiunile municipale.
Ca şi acţiunile şi titlurile de credit presupun o serie de riscuri. Cel mai important risc în accepţiunea a 41% dintre repondenţi este cel de solvabilitate, iar riscul valutar este considerat foarte important de circa 35% dintre participanţi. Riscul de ţară pare ai preocupa cel mai puţin pe cei care au răspuns, chiar mai puţin decât îi preocupă riscul de rată de dobândă.
Sondajul relevă totodată şi preferinţa potenţialilor investitori pentru fixarea unei dobânzi fixe. 39% dintre cei care au răspuns ar dori o dobândă fixă în lei şi alte aproximativ 18% vor dobândă fixă în euro.


