85 la sută dintre persoanele care închiriază o locuinţă de lux sunt cetăţeni străini, în special angajaţi ai companiilor multinaţionale. Restul de 15 la sută sunt diplomaţi. Potrivit studiului, 70 la sută dintre chiriaşi preferă apartamentele cu două sau trei camere, în timp ce numai 30 la sută aleg să locuiască într-o vilă.
Cele mai căutate sunt locuinţele situate în centrul şi nordul capitalei. Chiriile au cresut şi ele pe măsura cererii. Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă MERCER HUMAN RESOURSE CONSULTING, Bucureştiul se află pe locul 78 în topul celor mai scumpe oraşe din lume din punct de vedere al nivelului chiriilor.
Astfel, un apartament de lux cu două camere se închiriază cu 1500 - 1800 de euro pe lună, iar unul cu trei camere ajunge şi la 2500 de euro pe lună, în funţie de zonă. Pentru o vilă cu trei sau patru camere, chiriaşul trebuie să plătească lunar între 2500 şi 4000 de euro. Proprietarii vilelor cu mai mult de 4 camere solicită o chirie care poate depăşi 5000 de euro pe lună.
Piaţa chiriilor de lux, în ascesiune
Publicat la 12.09.2007, 07:02:01
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
