"În 2007, piaţa locală de camere video a fost de aproximativ 70.000 de bucăţi cu o previziune pe 2008 de 80-85.000. Totodată, putem spune că pe primele două luni ale acestui an creşterea a fost deja de sută la sută faţă de aceaşi perioadă a anului precedent. În ceea ce ne priveşte, ne dorim o creştere de peste 50% până la sfârşitul anului şi sperăm ca noile produse lansate să ne ajute în realizarea acestui obiectiv", a declarat pentru NewsIn, managerul de marketing al Panasonic România, Bogdan Gheorghiu.
Potrivit reprezentanţilor companiei, în ceea ce priveşte segmentul televizoarelor cu plasmă, Panasonic România a avut o cotă de piaţă din punct de vedere valoric de 41% pentru perioada ianuarie - februarie 2008, iar pentru întregul an vizează o cotă de peste 50%.
"Vânzările companiei vor fi influenţate şi de evenimentele sportive de la vară şi vor creşte cu siguranţă. Cererea de ecrane cu diagonală mare este din ce în ce mai mare, iar în perioada Campionatului European de fotbal şi a Olimpiadei ne aşteptăm la cantităţi record", a mai spus Gheorrgiu.
Cifra de afaceri a Panasonic România pentru anul financiar încheiat la 31 martie 2007 a depăşit cu 2,31%, estimările de 45 milioane de euro, ajungând la 46,043 milioane de euro. Reprezentanţii Panasonic au mai declarat anul trecut că, în anul financiar aprilie 2007-martie 2008, mizează pe o cifră de afaceri de 50 milioane euro.
Panasonic se află pe piaţa din România din anul 1991. Panasonic face parte din concernul Matsushita Electric Industrial cu sediul la Osaka, Japonia. Acţiunile companiei Matsushita sunt listate la bursele din Tokyo, Osaka, Nagoya, New York (NYSE:MC), Euronext Amsterdam şi Frankfurt.
Sursa: NewsIn
Piaţa de camere video în România poate ajunge anul acesta la circa 85.000 de unităţi vândute
Publicat la 23.04.2008, 13:55:57
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
