Astfel, indicele pieţei din Frankfurt, DAX30, a pierdut 0,86%, urmat de CAC40 cu un minus de 0,77%. Indicele pan-european Dow Jones Stoxx600 a scăzut cu 0,46% iar la Londra, FTSE100 a consemnat un declin de 0,30%.
Aceeaşi tendinţă descendentă s-a menţinut şi la nivelul indicilor din Europa Centrală şi de Est. Notă discordantă a făcut indicele pieţei din Budapesta, BUX, care a reuşit să consemneze un avans de 0,63%. Perdantul şedinţei de ieri a fost WIG20, cu un minus de 1,30%, urmat de indicele pieţei de la Praga, PX50, cu o scădere de 1,09%. La Sofia, SOFIX a pierdut 0,88 de procente, BET a scăzut cu 0,77% iar indicele ATX cu 0.71%.
Indicii bursei de pe Wall Street au înregistrat deprecieri în cea de-a doua şedinţă de tranzacţionare a săptămânii. Investitorii au vândut acţiunile americane după ce petrolul a atins un nivel record, iar rezultatele financiare sub estimări au alimentat speculaţiile potrivit cărora reducerea profiturilor se va resimţi la nivelul întregii economii, nu doar în sectorul bancar. DJIA a scăzut cu 0,82% până la 12.720,23 de puncte. 23 dintre cele 30 de acţiuni care intră în componenţa indicelui au înregistrat deprecieri. Acţiunile companiei de produse chimice DuPont s-au ieftinit cu 4%, după ce conducerea a anunţat că rezultatele financiare vor fi afectate de scăderile din sectorul construcţiilor şi cel auto.
Indicele Standard and Poors s-a depreciat cu 0,88%. Companiile de tehnologie a infromației au scăzut cu 2,3% iar producătorii de materii prime cu 2,1%. Şi sectorul energetic a pierdut teren pe bursa de la New York, 0,6% după ce petrolul s-a scumpit până la 119,90 dolari pe baril. Indicele celor mai mari 100 de companii de tehnologie, Nasdaq a scăzut cu 1,29% în frunte cu titlurile Texas Instruments. Cotaţia companiei a scăzut cu 5,8% după ce şi-a redus estimările pentru trimestrul 2.
Piaţa de capital internaţională
Publicat la 23.04.2008, 06:05:16
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
