Titlurile UBS au pierdut 5,8%, până la nivelul de 28,2 franci, consemnând astfel cea mai importantă scădere din 17 martie. Banca elveţiană intenţionează să strângă 15,5 miliarde de dolari de la acţionari pentru a îmbunătăţi baza de capital. Potrivit documentaţiei ataşate emisiunii de acţiuni, pierderile înregistrate în 2007 şi în primele trei luni ale acestui an „ar putea creşte pe viitor”.
Contractele futures pe cauciuc au crescut cu 3,6%, până la nivelul de 341.8 yeni pe kilogram, cel mai ridicat nivel din aprilie 1980, pe măsură ce preţul la petrol a dus la scumpirea cauciucului sintetic. Ca rezultat, cotaţiile Bridgestone au scăzut cu 5,6%, în timp ce acţiunile Michelin, cel de-al doilea producător de anvelope la nivel global, s-au depreciat cu 1,8%, până la nivelul de 57,67 de euro.
În sectorul producătorilor auto, titlurile Porsche, au pierdut 1 procent, până la 118.30 euro. Acţiunile InBev s-au depreciat cu 2%.Cel mai mare producător de bere din lume ia în calcul o fuziune cu SabMiller, în cazul în care oferta de 46 de miliarde de dolari pentru preluarea AnheuserBusch va eşua.
Astfel, indicele pan-european Dow Jones Stoxx600 a înregistrat o pierdere de 0,24%, în timp pe CAC40 şi DAX, au consemnat avansuri uşoare de 0,08 şi respectiv 0,14%. Bursa de la Londra si cea de pe Wall street au fost ieri închise de sărbători.
Majoritatea indicilor central şi est-europeni au închis şedinţa de ieri pe roşu. Perdantul zilei a fost SOFIX, cu un minus de 2,70%, urmat de BUX, cu o scădere de 1,13%, PX50, cu un recul de 0,80% şi ATX, cu o pierdere de 0,61%.
Indicele bursei de la Bucureşti a înregistrat la rândul său o pierdere de 0,41%, La polul opus s-a aflat indicele bursei din Varşovia, WIG20, cu un cîştig de 0,25%.
Piaţa de capital internaţională
Publicat la 27.05.2008, 05:58:10
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



