money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Piaţa de publicitate din Europa, creştere de 7,6% în 2010

Publicat la 16.11.2009, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Piaţa de publicitate din Europa, creştere de 7,6% în 2010

Dintre profesioniştii în marketing chestionaţi, 96% consideră că publicitatea online este “esenţială” sau “în creştere”, în timp ce 84% dintre aceştia s-au arătat mulţumiţi de performanţele pe care le poate genera online-ul. Studiul mai arată o creştere cu 29%, până la 36%, a numărului celor care au crescut importanţa mediului online, pentru a profita de avantajele oferite de aceasta în atingerea publicului-ţintă, pe durata crizei economice. Totodată, 31% dintre cei chestionaţi au declarat că au acordat mai multă atenţie online-ului pentru a profita de avantajele de cost oferite de acest canal.

Publicitatea cu cea mai importantă creştere a popularităţii de care se bucură în rândul marketerilor este aceea prin e-mail, pentru 61% dintre respondenţi. Aceasta este urmată de publicitatea contextuală (33%), reţele de publicitate (31%) şi marketing prin afilieri (36%). Mai mult de o treime (36%) consideră că bugetele mai mari alocate publicităţii online vin de pe TV, în timp ce 30% dintre ei spun că acestea provin din bugetele de publicitate din reviste.

Studiul realizat de EIAA a mai relevat că 22% dintre europeni utilizează simultan internetul şi televiziunea. În ceea ce priveşte marketingul mobil, acesta pare a fi, potrivit studiului, noua “vedetă”. Una din trei organizaţii încorporează deja mobilul în strategia de publicitate, în timp ce 19% pretind că utilizarea telefonului mobil pentru publicitate este în creştere, faţă de numai 12% care afirmau acest lucru anul trecut.
Majoritatea (86%) consideră că publicitatea pe mobil a crescut în 2009, iar 97% previzionează o creştere a investiţiilor în media mobilă anul acesta şi în 2011.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 500 de respondenţi din rândul personalului de marketing cu experienţă din companii multinaţionale.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite