Ocolită până acum de criză, piaţa locală de retail începe să dea primele semne de contaminare: reprezentanţii Real anunţă că operatorul de hipermarketuri şi-a redus planurile de extindere în România din cauză că dezvoltatorii nu mai pot obţine împrumuturi bancare.
Directorul general al Real - Hypermarket România, Tjeerd Jegen, declară că s-a ajuns în aceasta situaţie pentru că sunt dezvoltatori care iau mai întâi credite bancare şi abia apoi încep construcţia de centre comerciale: în actualul context, unii dintre aceştia au avut dificultăţi în a obţine bani de la bănci, afirmă şeful Real. La sfârşitul acestui an retailerul va ajunge la 20 de hipermarketuri în România, cu unul mai puţin decât îşi planificase.
În 2009 va mai deschide cel puţin cinci magazine, după ce în vară anunţase pentru anul viitor şapte inaugurări. Directorul Real adaugă că , deşi criza financiară afectează planurile de extindere ale companiei, din punctul de vedere al cheltuielilor făcute de cumpărători nu vede schimbări.
Oficialul Real precizează că în octombrie, vânzările au crescut faţă de lunile anterioare. Reţeaua a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de circa 400 milioane euro, în creştere cu 293% faţă de 2006. Pentru acest an, Jegen estimează o creştere a vânzărilor de aproximativ sută la sută.



