Piaţa locală de gaming va ajunge la circa 15 milioane euro anul acesta
Publicat la 26.08.2008, 10:00:24
În primul semestru din acest an, Flamingo International a înregistrat o creştere de 80% pe segmentul de console comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit reprezentanţilor companiei cele mai multe vânzări au fost generate de PlayStation Portable, urmate de PlayStation 3 şi Play Station 2.
"Creşterea vânzărilor de console din prima jumătate a anului acesta este rezultatul firesc al evoluţiei pozitive înregistrată pe piaţa de gaming din România. Chiar dacă suntem în urma altor pieţe europene, vânzările realizate până în prezent ne oferă o perspectivă optimistă privind dezvoltarea acestui segment de produse în România, şi avem certitudinea că în următorii ani vom reuşi să atingem un ritm similar de creştere celui înregistrat la nivel european" a declarat directorul general executiv al Flamingo International, Jiri Rizek.
Flamingo International va lansa, miercuri, în reţelele magazinelor sale, cea mai nouă versiune a consolei de jocuri PlayStation 3, cu hard-disk de 80GB. Retailerul se aşteaptă ca vânzările realizate pentru noua consolă să contribuie cu 30% la valoarea totală a vânzărilor de console în ultimul trimestru al anului 2008.
În ceea ce priveşte segmentul de jocuri, reprezentanţii companiei au estimat că, în prima jumătate a anului, acesta a menţinut un ritm de creştere similar celui înregistrat în 2007, cele mai solicitate jocuri de către gamerii (jucătorii) din România fiind God of War 1 şi God of War 2 pentru PS2, Tekken Dark Resurrection pentru PSP şi Gran Turismo 5 Prologue şi GTA IV pentru PS3.
Anul trecut, Flamingo International a vândut 2.000 de console Sony PlayStation 3, 3.500 de console PlayStation Portable, 10.000 console PlayStation 2 şi aproximativ 400 de unităţi Nitendo Wii. Pentru anul acesta, retailerul şi-a propus o creştere de 50% a vânzărilor de console, vizând o cotă de piaţă de 35 - 40% pe acest segment.
Grupul Flamingo International activează pe piaţa din România încă din anul 1994, având ca principal obiect de activitate comerţul de produse IT&C, electronice şi electrocasnice, fiind în acest moment unul dintre liderii de pe piaţa adresată. Din anul 2005, compania Flamingo International este cotată la Bursa de Valori Bucureşti, devenind astfel prima şi singura companie din industrie prezentă pe piaţa de capital.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
