Din cele 2.856 unităţi vândute în intervalul ianuarie - septembrie, cele mai multe au fost scutere, cu aproape 2000 de vanzări, urmate de motociclete de stradă, 796 unităţi, şi de motociclete offroad, 184 unităţi. Vehiculele de tip moped au avut cele mai mici vânzări, înregistrându-se 31 de unităţi comercializate.
Statisticile APIA arată că românii preferă fie motoarele de cilindree mare cu puteri crescute, fie motoare de capacitate cilindrică redusă şi puteri mai mici. Astfel, 62,5% dintre vehiculele vândute au motoare sub 50 centimetri cubi, iar peste 23,1% au motoare de peste 500 centimetri cubi.
La categoria sub 50 de centimetri cubi vânzările au crescut cu 225,3% în primele nouă luni faţă de aceeaşi perioadă a anului 2006. Pentru acelaşi interval, vânzările la vehiculele pe două roţi cu motoare mai mari de 500 centimetri cubi au crescut cu aproape 45%, potrivit statiscilor APIA. Pentru motoarele cu cilindree între 125-500 centimetri cubi vânzările au crescut cu 48,6%, până la 217 unităţi, iar pentru motoarele de 50 până la 125 centimetri cubi vânzările au scăzut cu aproape 15%.
Vânzările pe segmentul motocicletelor de stradă au crescut cu 38,7%, până la 796 unităţi. Pentru acest segment în topul vânzărilor se află mărcile nipone Honda, Suzuki şi Yamaha.
În ceea ce priveşte segmentul motocicletelor de teren, vânzările au înregistrat o creştere de 18,7%, până la 184 unităţi. Marca austriacă KTM conduce vânzările pe segment, cu 106 unităţi, şi este urmată de Yamaha, cu 40 de unităţi şi de BMW, cu 20 de unităţi.
Vânzările de scutere au crescut cu 209,4% în intervalul ianuarie - septembrie, până la 1.845 unităţi. Recordul vânzărilor pe segment este deţinut de Peugeot, cu 1.138 unităţi comercializate, urmat la mare distanţă de Yamaha şi Aprilia.
La categoria mopedelor, vânzările au scăzut cu 39,2% în perioada menţionată, până la 31 unităţi, reiese din statisticile APIA.
Vânzările de vehicule motorizate cu două roţi au crescut cu 32,8% anul trecut, până la peste 1.750 de unităţi, după ce în 2005 au fost puţin peste 1.300. Anul 2006 a fost al doilea în care piaţa moto a crescut accentuat, după ce în 2003 şi 2004 a stagnat, iar în 2005 a crescut cu 31,5%.
Sursa: NewsIn
Piaţa moto a crescut cu 107% în primele nouă luni ale anului, până la peste 2.800 unităţi
Publicat la 16.11.2007, 11:28:23
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



