Schimbările demografice care se manifestă la nivel global şi scăderea considerabilă a populaţiei României sunt fenomene îngrijorătoare cu impact asupra pieţei muncii din ţara noastră. Datele Secretariatului Naţiunilor Unite arată că până în 2050 una din cinci persoane la nivel global va avea peste 60 de ani. Această tendinţă globală se corelează la nivel naţional cu problema scăderii populaţiei şi cu dificultăţi de ordin calitativ, conform studiilor realizat de ManpowerGroup. Potrivit acestora, unu din trei angajatori la nivel global are dificultăţi în acoperirea poziţiilor din cauza lipsei de personal care să deţină competenţele potrivite.
Companiile au constatat că talentul devine o caracteristică extrem de importantă în selecţia personalului, dar totodată şi o caracteristică rară. Mai mult decât atât, flexibilitatea financiară la nivelul organizaţiilor s-a redus sau chiar a dispărut, iar angajatorii au fost nevoiţi să se adapteze acestor noi condiţii.

