money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Piaţa neagră a mezelurilor şi cea a cărnii proaspete este evaluată la 500 milioane euro

Publicat la 18.03.2009, 19:04:49

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Piaţa neagră a mezelurilor şi cea a cărnii proaspete este evaluată la 500 milioane euro

"Piaţa neagră reprezintă 50% din totalul piaţa mezelurilor şi a cărnii proaspete şi este estimată la 400 - 500 milioane euro", a spus Radu Timiş. Acesta a precizat că piaţa de profil este estimată în mod oficial la circa 800 milione euro.

El consideră că o reducere a TVA la 8% pentru alimente ar putea determina o scădere a acestui fenomen. De asemenea, preşedintele Cris - Tim consideră că actuala criză va permite celor care vor rămâne pe piaţă să acapareze din cotele de piaţă ale celor care nu au făcut restructurările din timp.

În privinţa companei Cris - Tim, Radu Timiş a spus că de când a început procesul de restructurare, în urmă cu patru ani, productivitate angajaţilor a crescut cu 25%.

Cris-Tim a alocat în 2008 peste şase milioane de euro pentru investiţii. În afară de distribuţia la nivel naţional, Cris-Tim utilizează propriul canal de vânzare cash& carry, cu 10 puncte de lucru distribuite la nivel naţional.

Grupul Cris -Tim este format din Cristim 2 Prodcom SRL (produse din carne, distribuţei şi vânzări), Reconstrucţia Prodcom Impex SRL (producţei de salamuri şi cârnaţi), Eco - Ferm SRL (femă de animale) şi Sensconstruct SRL (construcţii).

Sursa: NewsIN

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite