Piaţa PC-urilor a crescut cu 50% în trimestrul al treilea
Publicat la 28.11.2007, 09:12:35
Vânzările din trimestrul trei s-au ridicat la 165 de milioane de dolari, în creştere cu 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Vânzarile de PC-uri mobile sau notebook-uri, au crescut cu peste 90 la sută în iulie, august şi septembrie. Piaţa pentru unităţi fixe, desktop, a crescut cu aproape 18 procente ca număr de unităţi livrate, în timp ce numărul de servere livrate a crescut cu o cincime faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
"Piaţa PC din România a continuat să prospere şi în al treilea trimestru al anului, urmând tendinţele prevăzute la începutul lui 2007. Cererea din segmentele home user şi IMM, preţurile accesibile, configuraţiile tot mai puternice, marketingul agresiv, împreună cu un număr de proiecte din sectorul public şi cel privat au creat din nou o sinergie care a permis o creştere puternică a vânzărilor", a declarat Călin Mirea, analist IDC Romania
Piaţa calculatoarelor personale ar putea ajunge la sfârşitul acestui an la circa 700 de milioane de dolari, adică mai puiţin de jumătate de miliard de euro.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
