money.ro
Actualitatemoney.ro

Piata pensiilor facultative a crescut cu 16% intr-o luna

Publicat la 17.04.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Piata pensiilor facultative a crescut cu 16% intr-o luna
Peste cinci mii de romani si-au incheiat o polita pe Pilonul III in luna martie, totalul ajungand la peste 75 de mii.
Valoarea activelor nete ale celor sapte fonduri de pensii facultative (Pilonul III) care au demarat activitatea a crescut cu 16,03% in luna martie, pana la 24,81 milioane de lei (6,7 milioane de euro), potrivit datelor publicate de Comisia pentru Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). 

La data raportarii, erau active sapte fonduri de pensii facultative (Pilonul III): AZT Moderato si AZT Vivace (administrate de Allianz-Tiriac Societate de Adminis-trare a Fondurilor de Pensii Facultative), BCR Prudent (administrat de BCR Asigurari de Viata), ING Clasic si ING Optim (administrate de ING Asigurari de Viata), Pensia Mea (administrat de Aviva Asigurari de Viata) si OTP Strateg (administrat de OTP Garancia Asigurari), potrivit Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Numarul total de participanti atrasi de cele sapte fonduri de pensii facultative era de 75.423 la 31 martie, dupa cum arata datele publicate de CSSPP. 

Cea mai mare crestere fata de luna anterioara a fost inregistrata de ING Optim, ale carui active nete au sporit cu 30,92%. Activele nete ale AZT Vivace au crescut cu 23,45%, cele ale Pensia Mea au urcat cu 23,58%, OTP Strateg si-a majorat activele cu 22,96%, iar ING Clasic - cu 25,30%. Valoarea activelor nete ale fondului AZT Moderato a urcat cu 19,25% fata de luna precedenta, in timp ce activele nete ale BCR Prudent au crescut cu 5,01%. 

OTP Strateg a facut prima raportare la CSSPP la sfarsitul lunii noiembrie si a afisat un numar de 298 de participanti si un activ net de 53.432 lei. CSSPP a mai avizat ca administrator de fonduri de pensii facultative societatea SAI Raiffeisen Asset Management, insa aceasta nu si-a inceput activitatea. 

Pe de alta parte, si-a mai anuntat intentia de a intra pe piata Asirom-Concordia, subsidiara Vienna Insurance Group. Primele contributii in sistemul pensiilor private facultative (Pilonul III) au inceput sa fie colectate in mai 2007. Potrivit legislatiei in vigoare, pot contribui la pensiile private facultative salariatii cu varsta de cel mult 52 ani si sase luni. Contributia la pensiile facultative nu poate depasi 15% din salariul brut si este deductibila in limita a 200 euro pe an pentru angajat din impozitul pe venit, iar pentru angajator, din impozitul pe profit. 

Potrivit estimarilor ING, numarul participantilor la fondurile de pensii facultative ar putea ajunge la 500.000-600.000 anul acesta, iar potentialul total al pietei este de 1,5-1,6 milioane, insa volumul total al pietei va depinde de deductibilitatile fiscale stabilite prin lege. 

Potential 

Potrivit estimarilor ING, numarul participantilor la fondurile de pensii facultative ar putea ajunge la 500.000-600.000 anul acesta

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite