În ultima şedinţă a săptămânii trecute, rulajul pieţei Rasdaq sporise la 7,37 milioane lei (1,78 milioane euro), după ce SIF Oltenia (SIF5) şi-a vândut pachetul de 37,64% deţinut la Pim Sibiu (PIMS), pentru circa 6 milioane lei.
În prima şedinţă a săptămânii, indicele principal al pieţei, Rasdaq-C, a scăzut cu 0,47% până la 2.060,66 puncte, iar la categoria de bază schimburile au totalizat 782.350 lei.
Luni, a fost vândut un pachet de 246.500 acţiuni Prodlacta Braşov (PRAE), pentru 1,13 milioane lei, prin intermediul unei tranzacţii speciale (negociate), la un preţ de 4,60 lei/unitate, cu 2,2% mai mare decât cel din piaţă.
Pe lângă tranzacţia cu acţiuni Prodlacta, s-au mai remarcat, prin lichiditate, titlurile Armax Gaz Mediaş (ARAX) cu un rulaj de 170.445 lei, înregistrând o apreciere de 0,88%, la 0,0681 lei.
Totodată acţiunile Conpet Ploieşti (COTE) au câştigat 7,59%, până la cotaţia de 34 lei, în urma unor schimburi de 159.400 lei.
Indicele RAQ-I, care arată evoluţia acţiunilor listate la prima categorie a pieţei Rasdaq, a scăzut cu 0,42%, până la 1.992,89 puncte, iar schimburile de la această secţiune au însumat 23.500 lei.
Tranzacţiile cu acţiuni Upet Târgovişte (UPET) au totalizat 22.245 lei, iar cotaţia lor a scăzut cu 0,6%, până la 1,64 lei, în vreme ce preţul acţiunilor Electromagnetica (ELMA) a coborât cu 1,59%, ajungând la 0,308 lei, pe un rulaj de 1.300 lei.
Indicele RAQ-II, care arată evoluţia acţiunilor listate la categoria a II-a a pieţei Rasdaq, a scăzut cu 1,79%, pâna la 4.125,95 puncte, pe o lichiditate totală de numai 7.200 lei.
Acţiunile Unisem Bucureşti (UNISEM) s-au apreciat cu 2,27%, la 0,045 lei, pe suportul unui rulaj de 4.800 lei, iar acţiunile Comvex Constanţa (CMVX) s-au menţinut la cotaţia de 30,10 lei, în urma unor schimburi de numai 2.370 lei.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.