Piaţa Rasdaq scade uşor luni, pe o lichiditate în creştere, susţinută de titlurile Intercontinental
Publicat la 10.11.2008, 20:39:28
Lichiditate pieţei Rasdaq a fost de 12,91 milioane lei (3,44 milioane euro) la finalul şedinţei de luni, în creştere de peste opt ori faţă de şedinţa precedentă, când rulajul a fost de 1,56 milioane lei.
În şedinţa de luni au fost transferate mai multe pachete de acţiuni ale Companiei Hoteliere Intercontinetal România (RCHI), care reprezintă 14,15% din capitalul companiei. Valoarea totală a tranzacţiilor celor 118 milioane titluri a fost de 11,8 milioane lei.
Indicele principal al pieţei, Rasdaq-C, a scăzut nesemnificativ, cu 0,17% până la 2.446,49 puncte, iar la categoria de bază schimburile s-au ridicat la 12,79 milioane lei.
Titlurile Companiei Hoteliere Intercontinental România (RCHI) au atras prima lichiditate a pieţei, de 11,8 milioane lei şi s-au ieftinit cu 2,91%, la 0,10 lei.
Acţiunile Armax Gaz (ARAX) s-au scumpit cu 4,86%, până la 0,0755 lei, în urma unor schimburi de 181.083 lei, în vreme ce cotaţia titlurilor Albalact (ALBZ) a urcat cu 16,66%, la 0,21 lei, pe un rulaj de 168.891 lei.
Indicele RAQ-I, care arată evoluţia acţiunilor listate la prima categorie a pieţei Rasdaq, a urcat cu 1,28% până la 2.616,12 puncte, iar schimburile la această categorie au însumat 119.341 lei.
Acţiunile Electromagnetica Bucureşti (ELMA) s-au scumpit cu 4,40%, la 0,498 lei, pe un rulaj de 116.082 lei, în vreme ce titlurile Rompetrol Bucureşti (VEGA) s-au ieftinit cu 3,40%, la 0,227 lei, în urma unor schimburi de 2.270 lei.
Indicele RAQ-II, care arată evoluţia companiilor listate la categoria a II-a a pieţei Rasdaq a crescut cu 1,29%, până la 5.753,64 puncte, iar schimburile la această secţiune au totalizat doar 542 lei.
Titlurile Bega Tehnomet Timişoara (TEHO) şi-au menţinut cotaţia de 6 lei, în urma unor schimburi de 513 lei.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
