În ianuarie 2011, vânzările din acest sector se ridicau la numai 1,7 milioane de lei.
Potrivit analizei, în 2011 s-au făcut 45.000 de manichiuri prin vouchere de reduceri şi două milioane de minute de masaj, dar au mers la munte în România circa 60.000 de persoane, 20.000 la mare, 24.000 în Italia şi 16.000 în Bulgaria. De asemenea, 6.000 de persoane au vizitat Parisul, iar 4.000 Veneţia. Prin aceste sistem au fost vândute anul trecut 684 de tablete Kindle.
Analiza Redutti arată că 50.000 de români au fost la stomatolog cu voucher de reduceri, 22.000 de persoane şi-au verificat vederea, iar 240.000 de persoane au mâncat la restaurant.
Românii au cumpărat cupoane de reducere prin intermediul site-urilor şi la sălile de fitness (28.000 de persoane). De asemenea, 11.500 de persoane au fost la biliard, 8.000 au început cursuri de dans, iar 20.000 de maşini au fost spălate cu vouchere cumpărate prin intermediului site-urilor de reducere. În plus, în 2011, au fost făcute 6.000 de revizii auto.
Dintre cei peste 3.000 de parteneri ai anului 2011, 62% au rulat cel puţin două oferte, pe când 30% au ofertat de cel puţin cinci ori.
Pentru a veni în sprijinul consumatorului de reduceri, Redutti lansează secţiunea Redutti Locuri, reprezentând o bază de date a furnizorilor care au generat vouchere în 2011. Noua secţiune oferă consumatorului posibilitatea de a scrie review-uri şi de a descoperi locuri noi pe baza recomandărilor venite de la ceilalţi utilizatori. Persoanele care adaugă comentarii în perioada 11 ianuarie - 8 februarie pot câştiga săptămânal un premiu în valoare de 200 de lei.
Miercuri, pe www.redutti.ro, sunt disponibile 935 de cupoane de reduceri oferite de 129 de site-uri.
Redutti.ro a analizat numărul de vouchere cumpărate în ultimele 12 luni şi a întocmit "Retrospectiva anului 2011 în Piaţa Reducerilor de Grup". Cifrele au fost extrase din sistemul de monitorizare "Daily Deals Dashboard", sistem unic de referinţă pentru Top 30 jucători din piaţa reducerilor din România.
Redutti.ro este cel mai mare agregator al ofertelor de reduceri de grup din România.
Piaţa reducerilor a depăşit 18 mil. euro în 2011. 60.000 de persoane au fost la munte cu vouchere de reduceri
Publicat la 12.01.2012, 09:24:50
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
